Cardiomiopatia – cauze, simptome, tratament

Dr. Maria Gavrilaș, Medic primar Cardiologie și Medicină internă

Dr. Maria GavrilasAfecțiunile cardiovasculare rămân prima cauză de mortalitate la nivel global, aproximativ 17,9 milioane de oameni își pierd viața anual din cauza lor, patru cazuri din cinci fiind datorate infarctului de miocard și accidentului vascular cerebral. România se află în primele 50 de țări din lume privind incidența și mortalitatea din cauza acestor afecțiuni.

Inima noastră este un organ cu o structură extrem de complexă, de aceea și afecțiunile cardiovasculare sunt multiple, cu manifestări diferite și tratament specific. Cel mai frecvent sunt afectate arterele inimii (cardiopatia ischemică, având ca forme principale, angina pectorală și infarctul de miocard), dar și valvele inimii (valvulopatii), mușchiul inimii (cardiomiopatii), pericardul (pericardite), apar anomalii congenitale (malformații cardiace), tulburări de ritm (aritmii) etc.

Cauzele cardiomiopatiilor

Cardiomiopatiile reprezintă un grup de afecțiuni în care este afectat primar mușchiul inimii (miocardul) și care are drept consecință principală scăderea capacității inimii de a pompa sângele în corpul nostru. Mușchiul inimii poate să devină subțire, în alte forme, rigid sau îngroșat, inima se poate dilata, apar diverse complicații în evoluție și de regulă se ajunge în stadiul de insuficiență cardică.
Unele sunt genetice (sau moștenite și au un caracter familial), altele sunt consecința unor infecții de regulă virale (miocardite), altele sunt de cauză metabolică (endocrină, amiloidoza etc.), de cauză toxică (alcool, droguri, unele medicamente, cum ar fi cele pentru cancer), apar în cadrul afecțiunilor autoimune (colagenoze) sau în cursul sarcinii etc.

 

Există mai multe tipuri de cardiomiopatie, cele mai reprezentative sunt:

  • cardiomiopatia dilatativă;
  • cardiomiopatia hipertrofică;
  • cardiomiopatia restrictivă;
  • cardiomiopatia peripartum;
  • displazia aritmogenă de ventricul drept.

Simptomele cardiomiopatiilor

Simptomele sunt nespecifice. În fazele inițiale ale afecțiunii, pacienții acuză fatigabilitate, slăbiciune, scăderea toleranței la efort, palpitații, apoi respirație dificilă (dispnee), iar atunci când afecțiunea se agravează: tuse seacă, edeme la nivelul gambelor, agravarea dificultății la respirat, în special noaptea, obligând pacientul să stea în șezut, disconfort sau durere în piept, uneori amețeli sau chiar sincopă. La aceste simptome se pot adăuga disconfortul abdominal, anorexia (lipsa poftei de mâncare).

La unii pacienți, afecțiunea debutează subit, tulburările de ritm ventriculare majore putând fi cauză de moarte subită.

Pacientul trebuie să consulte medicul cardiolog atunci când prezintă oricare din aceste simptome și chiar să apeleze serviciul de urgență dacă brusc prezintă dificultate severă la respirat, palpitații cu ritm rapid, durere în piept.

Medicul cardiolog va constata la examenul clinic al pacientului prezența semnelor de insuficiență cardiacă, în funcție de severitatea stadiului: creșterea frecvenței respirațiilor/minut, prezența ralurilor de stază la ascultația plămânilor, creșterea frecvenței pulsului sau puls neregulat, sufluri cardiace (de regulă de regurgitare), edeme, hepatomegalie, turgescența venelor jugulare, cianoza.

Cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul de cardiomiopatie, indiferent de tipul acesteia, pleacă de la acuzele pacientului, de la istoricul familial și de la examenul clinic efectuat de specialistul cardiolog sau medicul de familie.

Acesta va recomanda evaluarea paraclinică pentru a stabili diagnosticul de cardiomiopatie, tipul și severitatea acesteia.

Evaluarea paraclinică include:

  • teste de laborator (uzuale, vizând etiologia, BNP, NT-proBNO etc.);
  • EKG, care poate arăta anomalii diverse, prezența tulburărilor de ritm sau de conducere, uneori este nevoie de înregistrare EKG continuă 24-72 ore - monitorizarea Holter;
  • radiografia toracică, care poate vizualiza mărirea cordului, anomalii de circulație pulmonară;
  • ecocardiografia are rol esențial în diagnosticul și urmărirea pacienților cu cardiomiopatie. Permite evaluarea dimensiunilor cordului, grosimea pereților, apreciază contracția mușchiului inimii, aspectul normal sau modificat al acestuia etc.;
  • investigațiile paraclinice de a doua treaptă pot include testul de efort cardiopulmonar, rezonanța magnetică, coronarografia, cateterismul cardiac sau biopsia miocardică.

Cardiomiopatia: metode de tratament

Tratamentul depinde de tipul și severitatea afecțiunii.

Pacientul trebuie să știe că este deosebit de important să abordeze un stil de viață sănătos (să renunțe la abuzul de alcool, la consumul de droguri, să oprească fumatul, să controleze greutatea, valorile tensiunii arteriale, să facă activitate fizica ajustată în funcție de severitatea afecțiunii, să controleze stresul etc.).

Tratamentul medicamentos urmărește să controleze tensiunea arterială (IECA, BCC, sartani etc.), frecvența bătăilor inimii și dacă poate să mențină ritmul normal al acesteia (betablocante, antiaritmice etc.), să elimine retenția de lichide din corp (diuretice), să mențină echilibrul elctrolitic, să prevină formarea de trombi (anticoagulante), să reducă inflamația.

Tratamentul chirurgical sau intervențional recomandat în anumite tipuri de cardiomiopatie recurge la diferite proceduri, cum ar fi: miomectomia septală sau embolizarea septală cu alcool, implantarea de dispozitive pentru resincronizare cardiacă, defibrilator, pacemaker etc.

Transplantul de inimă este soluția finală pentru pacienții ajunși în insuficiența cardiacă refractară, care nu mai răspund la celelalte opțiuni de tratament.

Pacientul trebuie să urmeze riguros tratamentul medicamentos și igieno-dietetic recomandat; orice întrerupere a acestuia poate duce la decompensarea și agravarea afecțiunii. De asemenea, se recomandă să vină regulat la control, în cazul apariției unor complicații, tratamentul necesitând reevaluare.

Cardiomiopatia post COVID-19

După mai bine de un an de pandemie cu virusul SARS-COV-2, au apărut numeroase studii care arată că inima poate fi afectată în cursul infecției și că pot să existe urmări, uneori grave după aceasta. De altfel, mortalitatea pacienților cu afecțiuni cardiovasculare preexistente a fost mult mai ridicată, față de cei fără. Cea mai comună afectare a fost inflamația mușchiului inimii sau micardita, apoi prezența aritmiilor sau pericarditei. Întrucat evoluția nu poate fi apreciată inițial, se recomandă ca acești pacienți să fie riguros monitorizați de către cardiolog pentru a preveni sau trata insuficiența cardiacă, aritmiile sau alte complicații notabile. Pentru programarea unei consultații la Cardiologie, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.